Campanie umanitară "Salvează o inimă"

Administrator Mega Shop Online Românesc     aprilie 26, 2017     No comments

salveazaoinima.ro
 Asociaţia „Salvează o inimă” , unică în România, a luat fiinţă în anul 2012, în satul Boscoteni, judeţul Botoşani datorită unui singur om, Vlad Plăcintă, din dorinţa de a le putea oferi un sprijin celor aflaţi în suferinţă.

 Scopul acestei asociaţii este de a reuni sub acelaşi acoperiş un număr cât mai mare posibil de oameni motivaţi, cinstiţi, cu suflet şi profesionişti din cele mai renumite domenii profesionale care pot ajuta copii cu malformaţii grave. Până în prezent asociaţia a reuşit să schimbe viaţa unui număr de peste 150 de familii şi este spijinul altor copii cărora le asigură tratamente lunare în valoare de mii de euro. Fericirea şi şansa de a trăi o viaţă normală pentru copii cu malformaţii este un vis măreţ, care uneori este depăşit de situaţiile financiare ale celor apropiaţi.

 Costurile tratamentelor, atenția şi necesităţile lor devenind aproape imposibile pentru familie, Asociaţia "Salvează o inimă" vine în ajutorul acestor familii prin programe care contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea practicilor din domeniu. În prezent există zeci chiar sute de cazuri care au nevoie şi cer ajutor asociaţiei.

 Asociaţia se poate dezvolta şi creşte doar cu ajutorul nostru. Pe site-ul oficial se găsesc datele necesare pentru donaţii în bani, prin transfer bancar sau paypal. Datorită ajutorului nostru se vor putea desfăşura în continuare campanii publicitare prin care vor fi promovate  problemele copiilor, probleme de sănătate cu care ne confruntăm cât şi probleme de handicap, vor putea fi puse în practică programe pentru copii şi tineri, programe de susuţinerea familiei cât şi programe de ajutorare ale persoanelor fără adăpost.

 Sistemul transparent pe care îl adoptă Asociaţia „Salvează o inimă”, oferă posibilitatea oricărei persoană care a făcut donaţii să poate vedea ceea ce se întâmplă cu banii depuși, putând afla stadiul fiecărui caz înscris.

 Vrei să schimbi o parte din această lume şi să ajuţi la împlinirea unor vise măreţe? Îţi doreşti ca ajutorul tău să fie parte din minunata misiune de a salva vieţi? Înscriete-te aici pe site-ul asociaţiei şi donează pentru o viaţă mai bună şi mai uşoară a celor aflaţi în suferinţă! Orice ajutor indiferent de valoare pentru ei contează! Toţi avem responsabilitatea civică şi morală de a ajuta. Implică-te în această luptă din care vei ieşi cu zâmbetul pe buze, deoarece ai putut oferi bucuria unei noi şanse la viaţă!


Omul frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient. —  Dan Puric
Campanie înscrisă în Mega Shop Online Românesc. 
Haideți să ajutăm cu toții, pentru o viață mai bună!


Content writer:   Echipa Mega Shop Online Românesc.

,
Înapoi
Prev Post
Înainte
Next Post

Adăugați un comentariu. Comentariile cu autor necunoscut nu vor fi publicate.

Comentarii recente

Cele mai vizitate magazine

© 2014 - 2017 Mega Shop Online Românesc. Blog susținut de platforma Blogger.